mie. mart. 4th, 2026

Warning: sprintf(): Too few arguments in /home/gazetaolteniei/public_html/wp-content/themes/covernews/lib/breadcrumb-trail/inc/breadcrumbs.php on line 254

𝐃𝐫𝐮𝐊𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐂𝐫𝐚𝐢𝐚𝐯𝐚 – 𝐃𝐫𝐚𝐛𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮 𝐒𝐞𝐯𝐞𝐫𝐢𝐧 – 𝐋𝐮𝐠𝐚𝐣 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̊𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̊𝐢

În cadrul unei întâlniri de lucru pe care președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a avut-o cu europarlamentarul Virgil Popescu, a discutat despre implicarea fiecăruia pentru un obiectiv esențial pentru județul Mehedinți: Drumul Expres Craiova – Drobeta Turnu Severin – Lugoj. â€žOrgoliile politice pot fi lăsate deoparte, atâta timp cât în activitățile noastre suntem ghidați de interesul județului Mehedinți”, spune Georgescu.

„În cadrul întâlnirilor pe care le-am avut până acum, cu fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, dar și cu actualul ministru, Ciprian Șerban, am abordat această investiție cu maximă seriozitate și interes, astfel încât, în acest moment, se elaborează studiile de fezabilitate pentru toate cele patru sectoare ale drumului: Filiași- Drobeta Turnu Severin, Drobeta Turnu Severin – Domașnea, Domașnea – Caransebeș și Caransebeș – Lugoj. Avem speranța că SF-urile vor fi finalizate până, cel târziu, la jumătatea anului viitor.  Voi continua discuțiile cu ministrul PSD al Transporturilor, Ciprian Șerban, pentru că obiectivul trebuie tratat acum dintr-o nouă perspectivă, aceea de a include coridorul complet, Lugoj – Drobeta Turnu Severin – Craiova – Sofia, în programul Connecting Europe Facility (CEF), astfel încât proiectul să beneficieze de finanțare în viitorul buget european 2028–2034. Faptul că, în forma actuală, este menționat doar segmentul Craiova – Sofia arată că trebuie să acționăm rapid și coordonat, în interesul județului Mehedinți”, a declarat președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.

Europarlamentarul Virgil Popescu va face demersurile pentru că odată introdusă în acest program, investiția vă primi fonduri europene pentru execuție. Este important ca Drobeta Turnu Severin și Lugoj să nu fie lăsate în afara acestui coridor strategic.

„Apreciez sprijinul exprimat până la acest punct , la nivel guvernamental, pentru susținerea acestei modificări și am convingerea că, printr-un efort comun – la nivel local, guvernamental și european – vom reuși. Am susținut întotdeauna că Mehedințiul trebuie să devină o poartă strategică între România și Vest, pentru că acest lucru ar atrage investitori, ar crea locuri de muncă și ar dezvolta întreaga zonă din punct de vedere economic. Orgoliile politice pot fi lăsate deoparte, atâta timp cât în activitățile noastre suntem ghidați de interesul județului Mehedinți”, a mai precizat Aladin Georgescu.