Dosar penal pentru introducerea şi folosirea marialelor pirotehnice în incinta stadionului “Complex Sportiv” Craiova, la meciul CSU -FC Universitatea 1948 Cum şi cine a introdus materialele pirotehnice ???
Dincolo de meciul în sine, se naște o întrebare vizavi de pauza din prima repriză, prilejuită de focul de petarde și de artificii iscat de peluza gazdelor. Nu militează nimeni pentru serafimi și heruvimi așezați în peluză, dar ca să introduci în arenă un asemenea arsenal pirotehnic, demn de revelionul de la Paris, ai neapărată nevoie de bunăvoința complice a celor care fac controlul corporal al suporterilor la intrarea în stadion. N-a fost vorba de o petardă sau două, ci cam de cât se vinde în PIAŢA CENTRALĂ în ajun de Anul Nou.
Pe surse, a fost deschis un dosar penal pentru introducerea şi folosirea materialelor pirotehnice în incinta stadionului “ Complex Sportiv”. Sursa noastră a confirmat că cel care ar fi introdus materialele pirotehnice în incinta stadionului, este angajatul CSU.
Vom reveni cu detalii !!!
𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐚̆
Flori şi recomandări , oferite de politiştii doljeni, doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic, cu ocazia zilei de 1 Martie
𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐂𝐫𝐚𝐢𝐨𝐯𝐚 – 𝐃𝐫𝐨𝐛𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮 𝐒𝐞𝐯𝐞𝐫𝐢𝐧 – 𝐋𝐮𝐠𝐨𝐣 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢
MEHEDINŢI / Începe asfaltarea pe DJ 606D, între BLIDARU şi COLAREŢ
Aladin Georgescu îl pune la punct pe Virgil Popescu: “În urma dumneavoastră nu a rămas nimic !!!” 