Din acest week-end, în Severin, încep spectacolele în are liber
Începând din acest sfârșit de săptămână, încep serile de vară în municipiu, cu muzică live și spectacole pentru copii, în zona centrală și la Cetatea Medievală.
De mâine seară, Severinul Estival revine cu artiști precum, Crina Matei, David Ciente, Alexandra Ungureanu, Oana Sârbu, Nicola, Dean Bowman, ce vor aduce pe scenă muzică interbelică, tango, romanțe și multă emoție, chiar în fața Palatului Culturii, în zona Fântânii Cinetice.
Totodată, în fiecare weekend, ne vom bucura de concerte speciale în decorul Cetății Medievale, un loc ce prinde viață vara prin muzică și atmosferă estivală.
Pentru cei mici, în fiecare duminică, sunt desfașurate spectacole și activități dedicate:
*Teatrul Odeon și Magic Oz;
*Trupa Happy Team;
*Ateliere de creație și jocuri;
*Pictură pe față, muzică și baloane;
*Personaje de poveste și multe surprize.
„Severinul Estival și Seri la Cetate sunt două evenimente pe care le organizăm din dorința de a oferi timp de calitate, atât severinenilor, cât și turiștilor care aleg să petreacă vara în orașul nostru.Vă aștept cu drag să ne bucurăm de vară și de atmosfera frumoasă din orașul nostru! ”, comunică Marius Screciu.
ANUNŢ !!!
Circulaţia pe DN 66 blocată de un TIR răsturnat
SEVERINUL devine capitala distracției între 24 și 26 aprilie : SPECTACOL EXTRAORDINAR OFERIT DE ANSAMBLUL PROFESIONIST “ DOINA MEHEDINŢIULUI”
MEHEDINŢI / INVESTIȚIE IMPORTANTĂ PENTRU INFRASTRUCTURA DE APĂ ȘI CANALIZARE ÎN COMUNA ȘIȘEȘTI
JUDEȚUL MEHEDINȚI, GAZDA OLIMPIADEI NAȚIONALE DE BIOLOGIE 