LUCRĂRILE DE MODERNIZARE PE ALEEA FEROVIARILOR AU FOST ÎNCHEIATE ÎN DROBETA-TURNU SEVERIN
Primarul Municipiului Drobeta Turnu-Severin,Marius Screciu a anunțat că de astăzi, tronsonul din zona Siloz-Aleea Feroviarilor oferă condiții corespunzătoare de trafic atât pentru mașinile de mare tonaj care tranzitează zona, cât și pentru angajații societăților de pe platforma industrială.
,,Dacă până acum, în special în perioadele ploioase, circulația era foarte dificilă, prin această lucrare accesul a fost pus în ordine, la standardele necesare unui drum intens circulat.
Ordinul de începere a fost dat în aprilie, iar astăzi tronsonul este complet reabilitat, cu trei straturi de asfalt, așa cum impune traficul greu.
Investiția finanțată din bugetul local, a inclus:
Refacerea structurii drumului și realizarea rețelei de preluare a apelor pluviale;
Amenajarea trotuarelor și a acceselor către proprietăți;
Amenajarea a două zone cu aproximativ 30 de locuri de parcare;
Asfaltarea, montarea indicatoarelor și aplicarea marcajelor rutiere.
Totodată, în perioada următoare, odată cu sezonul de plantări, vom completa lucrarea cu spații verzi, gazon și arbori.
Suntem permanent conectați la tot ceea ce înseamnă dezvoltarea orașului și intervenim în întreg municipiul, răspunzând solicitărilor oamenilor și realizând investițiile necesare în fiecare zonă a Severinului!” A anunțat primarul Marius Screciu.
Polițist local din Craiova, cercetat pentru purtare abuzivă după un incident cu un minor, petrecut în Parcul Romanescu
BLOC PENTRU MEDICI ÎN MEHEDINȚI
KARTING & OFF – ROAD – “DRUMUL SPRE PRIETENIE ADEVĂRATĂ”, UN PROIECT EDUCAŢIONAL PENTRU COPIII DIN MEHEDINŢI
MEHEDINŢI / SE MODERNIZEAZĂ DJ 607 C – BAHNA – SEDIUL SALVAMONT. A FOST SEMNAT CONTRACTUL DE FINANŢARE
PREŞEDINTELE CJ MEHEDINŢI ANUNŢĂ ACCELERAREA PROIECTULUI AUTOSTRĂZII FILIAŞI – DROBETA TURNU SEVERIN 