92 de ani de educație, tradiție și excelență – Școala Gimnazială Filiași !!!

Școala Gimnazială din Filiași este la ceas de sărbătoare: se împlinesc 192 de ani de la prima atestare documentară a instituției – o perioadă impresionantă, în care școala a crescut, s-a modernizat și a devenit un reper al educației doljene.

Un trecut cu rădăcini adânci !!!

Școala filișană este legată de numele boierilor Dimitrie și Tache Filișanu, care au sprijinit înființarea acesteia, făcând parte dintre cele 200 de școli care funcționau în anul școlar 1838–1839 în Țara Românească. Istoricul G. D. Iscru o numea „prima școală publică în care s-a început învățătura”, existând încă din 1833.

În iunie 1838, Dimitrie Filișanu cerea Inspectoratului Școlii Centrale din Craiova „un trup de table pedagogice”, iar pe 22 iunie 1838, în „hodaia cea mare” a Casei Sfatului, se deschideau cursurile pentru 58 de elevi. Primul învățător, Ioan Pricop, s-a remarcat prin competență și devotament, fiind avansat ulterior revizor peste plășile Gilort și Amaradia.

De-a lungul anilor, școala s-a dezvoltat constant. În 1882, era „cea mai populată școală din Plasa Jiul de Sus”, cu 107 elevi, frecventată și de dorobanți și călărași. La începutul secolului XX existau aici școli de băieți, fete, meserii și agricultură.

Perioada postbelică a adus o etapă de modernizare: în 1957 s-a construit un nou local cu două niveluri, în 1964 o clădire cu sală de mese și vestiare, iar în 1968 s-a inaugurat localul mare al școlii, completat în 1974 de sala de sport – simbol al unei școli moderne și active.

Educație la standarde înalte !!!

Astăzi, Școala Gimnazială Filiași este cea mai mare școală gimnazială din județul Dolj, alcătuită din școala de centru și alte șase structuri, cu aproape 1.500 de elevi.

Dispune de 47 de săli de clasă dotate cu laptopuri, videoproiectoare și mobilier nou, de opt laboratoare și cabinete, bibliotecă, bază sportivă și conectare integrală la internet – toate reflectând o viziune modernă și inovatoare asupra educației.

De asemenea, școala a fost echipată cu table electronice și resurse digitale interactive, oferind elevilor și profesorilor condiții optime pentru învățare și performanță.

Rezultatele confirmă această evoluție: în ultimii ani, mai mulți elevi au obținut nota maximă la Evaluarea Națională, iar mulți alții au reprezentat cu cinste școala la olimpiade și concursuri naționale.

Prin Asociația „Frații Racoțeanu”, cadrele didactice și părinții oferă lunar burse de merit, încurajând performanța și motivația elevilor.

Parteneriat între școală și comunitate !!!

Primăria orașului Filiași sprijină în continuare școala, investind constant în infrastructură educațională, dotări moderne, baze sportive și proiecte dedicate elevilor și profesorilor.

Această colaborare strânsă între autoritățile locale, cadrele didactice și părinți demonstrează că educația rămâne o prioritate și un pilon fundamental al comunității filieșene.

Astăzi, la 192 de ani de existență, privim cu recunoștință spre trecutul bogat al acestei școli, cu mândrie spre prezentul ei performant și cu speranță spre un viitor plin de promisiuni.

La mulți ani, Școala Gimnazială Filiași !!!

O școală cu un trecut de legendă, un prezent de excelență și un viitor pe măsura istoriei sale !!!