MEHEDINŢI/La mulți ani, Colegiul Național „Traian” !
Am participat astăzi la aniversarea celor 143 de ani de existență ai uneia dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din județul nostru – Colegiul Național „Traian” din Drobeta-Turnu Severin.
De-a lungul timpului, această școală a format generații întregi de tineri care au confirmat, prin rezultatele lor, valoarea educației mehedințene.
Am transmis aprecierea mea sinceră profesorilor care, prin muncă, seriozitate și dedicare, contribuie la formarea tinerilor, dar și elevilor care duc mai departe prestigiul acestui colegiu.
În calitate de președinte al Consiliului Județean Mehedinți, susțin investițiile în educație și proiectele care creează condiții mai bune pentru elevi și cadre didactice, pentru că viitorul județului nostru depinde de generațiile pe care le formăm astăzi.
Felicitări profesorilor, elevilor și tuturor celor care duc mai departe prestigiul Colegiului Național „Traian”! Mult succes în continuare!
Primarul Severinului, întâlnire cu locuitorii din Walter Mărăcineanu, un cartier în plină dezvoltare
Seniorii severineni, sărbătoriţi la 50 de ani de căsnicie
Parcurile centrale, din Drobeta Turnu Severin, modernizate complet
O nouă școală de poliție de frontieră, deschisă la Drobeta-Turnu Severin
Modificări în programul zborurilor Wizz Air de la Craiova, începând din octombrie 