PMP MEHEDINȚI : CEREM DEMISIA MINISTRULUI ECONOMIEI VIRGIL POPESCU
Deputat Ion Cupă, candidat PMP la preşedinţia CJ Mehedinţi: ”Solicit remanierea ministrului Virgil Popescu pentru folosirea funcţiei publice în scopuri electorale”
PMP Mehedinţi este şocat de declaraţia ministrului economiei, Virgil Popescu care, la depunerea candidaturilor PNL la primăria Drobeta Turnu-Severin şi la preşedinţia CJ Mehedinţi, a anunţat că guvernul PNL îi va sprijini pe cei doi candidaţi.
PMP consideră că este o declaraţie profund antidemocratică și anticonstituţională, care arată un PNL Mehedinţi dispus să folosească orice mijloace pentru a-şi impune candidaţii în funcţiile la care aceştia candidează.
Pentru o astfel de declaraţie sfidătoare la adresa democraţiei, în orice tară din UE, autorul ei ar fi fost demis sau şi-ar fi prezentat demisia de onoare, cu atât mai mult cu cât este vorba de un demnitar cu rang înalt al guvernului în exerciţiu.
”Nu pentru astfel de comportamente şi practici am sprijinit prin vot în Parlament instalarea acestui cabinet. Îmi exprim îngrijorarea cu privire la modul în care în judeţul Mehedinţi este gestionată această campanie electoral, ținând cont de aceste derapaje nepermise din partea unui ministru important al cabinetului PNL. Solicit remanierea imediată a ministrului Virgil Popescu.”– a declarat deputatul Ion Cupă, candidat al PMP la președinția Consiliului Județean Mehedinți.
BIROUL DE PRESĂ PMP MEHEDINȚI
Polițist local din Craiova, cercetat pentru purtare abuzivă după un incident cu un minor, petrecut în Parcul Romanescu
BLOC PENTRU MEDICI ÎN MEHEDINȚI
KARTING & OFF – ROAD – “DRUMUL SPRE PRIETENIE ADEVĂRATĂ”, UN PROIECT EDUCAŢIONAL PENTRU COPIII DIN MEHEDINŢI
MEHEDINŢI / SE MODERNIZEAZĂ DJ 607 C – BAHNA – SEDIUL SALVAMONT. A FOST SEMNAT CONTRACTUL DE FINANŢARE
PREŞEDINTELE CJ MEHEDINŢI ANUNŢĂ ACCELERAREA PROIECTULUI AUTOSTRĂZII FILIAŞI – DROBETA TURNU SEVERIN 