Oltean, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc !!!
Cocaină, 3 pistoale cu glonț și 59 de cartușe au fost ridicate de polițiștii antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T. din Craiova, după o prindere în flagrant delict și 4 percheziții domiciliare.
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunilor de trafic intern și internațional de droguri de mare risc și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
La data de 15 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova – Serviciul Antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova au realizat o prindere în flagrant delict, în Filiași, în urma căreia au indisponibilizat aproximativ 400 de grame de cocaină, ce se afla disimulată în capitonajul unui autoturism la volanul căruia se afla un bărbat.
Ulterior, polițiștii au efectuat 4 percheziții domiciliare, în județele Olt și Gorj, într-una dintre locații fiind descoperite 3 pistoale cu glonț și 59 de cartușe, toate deținute ilegal.
Din cercetări a reieșit că, în cursul acestui an, cel în cauză ar fi introdus în țară droguri de mare risc, pe care ulterior le-ar fi comercializat.
Astfel, în baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost inițial reținut de procurori pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri a fost prezentat Tribunalului Dolj, care a dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
De asemenea, la activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
ANUNŢ !!!
Circulaţia pe DN 66 blocată de un TIR răsturnat
SEVERINUL devine capitala distracției între 24 și 26 aprilie : SPECTACOL EXTRAORDINAR OFERIT DE ANSAMBLUL PROFESIONIST “ DOINA MEHEDINŢIULUI”
MEHEDINŢI / INVESTIȚIE IMPORTANTĂ PENTRU INFRASTRUCTURA DE APĂ ȘI CANALIZARE ÎN COMUNA ȘIȘEȘTI
JUDEȚUL MEHEDINȚI, GAZDA OLIMPIADEI NAȚIONALE DE BIOLOGIE 