A fost aleasă noua conducere a Asociaţiei Aeroporturilor din România. Sorin Manda a fost desemnat prim-vicepreşedinte
Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR) are, începând de luni, o nouă conducere, preşedinte fiind ales Bogdan Mândrescu, director al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, iar prim-vicepreşedinte – Sorin Manda, directorul Aeroportului Internaţional Craiova.
Potrivit lui Sorin Manda, noua conducere a fost aleasă, luni, la Braşov, în cadrul şedinţei AAR, care a luat act de demisia lui David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, din funcţia de preşedinte al asociaţiei şi a fost votată în unanimitate noua conducere.
„Mă bucur că fac parte dintr-o echipă ce are ca principal scop reformarea asociaţiei, astfel încât fiecare membru să fie reprezentat în relaţia cu toate instituţiile statului şi sprijinit în proiectele asumate. Este o schimbare care are loc pentru prima dată după 27 de ani, odată cu retragerea din această funcţie a lui David Ciceo, căruia îi mulţumesc şi care sper că va rămâne alături de noi pentru a contribui cu experienţa sa la proiectele asociaţiei. Le mulţumesc tuturor colegilor din cadrul AAR pentru susţinerea noii echipe manageriale! Sunt sigur că împreună vom reuşi să modernizăm aviaţia din România”, a transmis Sorin Manda pe pagina de facebook.
Altex România deschide la Drobeta-Turnu Severin unul dintre cele mai mari magazine din rețea și introduce o nouă categorie de produse
Altex continuă expansiunea în România și marchează deschiderea unui nou magazin în Drobeta Turnu Severin
𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐚̆
Flori şi recomandări , oferite de politiştii doljeni, doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic, cu ocazia zilei de 1 Martie
𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐂𝐫𝐚𝐢𝐨𝐯𝐚 – 𝐃𝐫𝐨𝐛𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮 𝐒𝐞𝐯𝐞𝐫𝐢𝐧 – 𝐋𝐮𝐠𝐨𝐣 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢 