CROSUL SEVERINULUI, EDIŢIA A V-A. PESTE 600 DE PARTICIPANŢI ÎNSCRIŞI LA CEA MAI ÎNDRĂGITĂ COMPETIŢIE DIN ORAŞ

Crosul a debutat, sâmbătă dimineața, cu proba de alergare în sac, spre bucuria copiilor și a publicului. Înainte de start, sportiva Ancuța Bobocel s-a ocupat de antrenamentul de încălzire, pregătindu-i pe participanți pentru competiție.

Ulterior, concurenții au intrat în cursele organizate pe categorii de vârstă, fiecare având de parcurs o distanță adaptată nivelului său. Cei mai rapizi au fost răsplătiți cu diplome, medalii și premii. „Faptul că acest cros a devenit deja o tradiție arată că severinenii iubesc sportul și că împreună putem să promovăm un stil de viață sănătos. Pentru mine, cel mai frumos premiu a fost bucuria copiilor și zâmbetele tuturor participanților.” a transmis Primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu.
Concurenții s-au bucurat de atmosferă și de emoția competiției: „A fost o cursă intensă, dar atmosfera m-a motivat să dau tot ce am mai bun, să îmi întrec limitele. Am de gând să particip la fiecare eveniment de acest gen, mi se pare o experiență extraordinară”, a declarat Denisa Țăranu.

„Eu fac handbal și m-am bucurat mult să particip. Am luat locul al doilea la alergarea în sac”, a spus Maria Ișvan. Denis Firulovic, câștigător al locului I și în acest an, a adăugat: „Nu mă așteptam să câștig, mă bucur mult! De fiecare dată mă simt mai motivat să fac mișcare și să revin la edițiile următoare. Am avut și puțin noroc.”

Startul crosului s-a dat din fața Palatului Culturii „Teodor Costescu”, iar traseul a inclus Bulevardul Dunării și zona Cetății Medievale. Pentru copii, a fost pregătit un traseu mai scurt, de 1 kilometru. Primii 500 de înscriși au primit tricouri personalizate, iar toți cei care au trecut linia de sosire au fost recompensați cu medalii și premii.