MEHEDINŢI / CONSILIUL JUDEŢEAN INVESTEŞTE ÎN SIGURANŢA ŞI CONFORTUL MEHEDINŢENILOR
Banii veniți de la bugetul de stat nu se compară nici cu bugetul anului trecut și, cu atât mai mult, nu se pot ridica la nivelul bugetului din anul 2019, care a fost unul foarte generos, conform președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu. În acest context, președintele subliniază faptul că trebuie să se descurce și să continue investițiile în sănătate și infrastructură. Astfel, în 2021, CJ Mehedinți are un buget total de 367.402 mii lei. Pentru Transporturi chleutileile se ridică la circa 198,52 milioane lei.
Președintele Aladin Georgescu explică : „Investițiile pe care noi le-am gândit pe parcursul anilor trecuți și pentru care am atras fonduri europene chiar din anul 2018 sunt investiții care se derulează pe o perioadă lungă de timp și am alocat bani în bugetul de anul acesta pentru contribuțiile proprii și cheltuielile neeligibile. Mă refer aici la cel mai amplu proiect de modernizare a infrastructurii rutiere, cel care cuprinde modernizarea/reabilitarea a 112 kilometri drumuri județene, proiect aflat în stadiu avansat de implementare, dar și la reabilitarea și modernizarea clădirii principale a Spitalului Județean și a secțiilor exterioare. Continuă aceste investiții, la fel ca toate investițiile începute pe proiectele retrospective și pentru reabilitarea/modernizarea DJ 670 Malovăț – Marga”.
De asemenea, vor fi atrase fonduri europene pentru elaborarea documentației tehnice în vederea reabilitării a 47 km drumuri județene: Jiana – Scăpău, Pătulele – Nicolae Bălcescu și Obîrșia de Câmp – Dîrvari. În același timp, au fost alocate fonduri pentru continuarea lucrărilor de amenajarea a secțiilor de istorie, etnografie și artă populară din cadrul Muzeului Regiunii Porților de Fier, dar și pentru restaurarea Piciorului Podului lui Traian.
Altex continuă expansiunea în România și marchează deschiderea unui nou magazin în Drobeta Turnu Severin
𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐚̆
Flori şi recomandări , oferite de politiştii doljeni, doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic, cu ocazia zilei de 1 Martie
𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐂𝐫𝐚𝐢𝐨𝐯𝐚 – 𝐃𝐫𝐨𝐛𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮 𝐒𝐞𝐯𝐞𝐫𝐢𝐧 – 𝐋𝐮𝐠𝐨𝐣 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢
MEHEDINŢI / Începe asfaltarea pe DJ 606D, între BLIDARU şi COLAREŢ 