MEHEDINŢI/FONDURILE EUROPENE RĂMÂN PRINCIPALA SURSĂ DE FINANȚARE PENTRU DEZVOLTAREA JUDEȚULUI
În perspectiva de dezvoltare a unor noi proiecte pentru județul Mehedinți, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu a avut astăzi, o întâlnire de lucru cu directorul executiv al Biroului de Cooperare Transfrontalieră Timișoara, Anca Lolescu, la Consiliul Județean.
“Așa cum, în exercițiul bugetar anterior, am avut o colaborare foarte bună și am implementat proiecte cu finanțare europeană în interesul mehedințenilor, discuțiile purtate astăzi au vizat perspectivele Programului Transfrontalier Interreg IPA III România – Serbia, în exercițiul financiar 2021 – 2027.
Programul Interreg IPA III România – Serbia va finanța proiecte în domeniile protecției mediului și adaptării la schimbările climatice, sănătății și educației, turismului, culturii și gestionarea frontierelor, domenii în care România trebuie să performeze și îmi doresc același lucru și pentru județul Mehedinți. Îi mulțumesc doamnei director Anca Lolescu pentru buna colaborare din exercițiul bugetar trecut, pentru susținerea proiectelor Consiliului Județean Mehedinți și alte altor unități administrativ teritoriale din județ, dar și pentru disponibilitatea de a implementa noi proiecte în perioada următoare.”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Altex continuă expansiunea în România și marchează deschiderea unui nou magazin în Drobeta Turnu Severin
𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐚̆
Flori şi recomandări , oferite de politiştii doljeni, doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic, cu ocazia zilei de 1 Martie
𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐂𝐫𝐚𝐢𝐨𝐯𝐚 – 𝐃𝐫𝐨𝐛𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮 𝐒𝐞𝐯𝐞𝐫𝐢𝐧 – 𝐋𝐮𝐠𝐨𝐣 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢
MEHEDINŢI / Începe asfaltarea pe DJ 606D, între BLIDARU şi COLAREŢ 