Școala Gimnazială Nr. 15 din Drobeta Turnu Severin intră într-un amplu proces de modernizare. Investiție de aproape 6 milioane de lei
Municipalitatea din Drobeta-Turnu Severin continuă investițiile în infrastructura școlară, iar în această săptămână a fost demarat un nou proiect important: modernizarea completă a Școlii Gimnaziale Nr. 15, una dintre unitățile frecventate de peste 500 de elevi și cadre didactice.
Investiția are o valoare totală de aproape 6 milioane de lei și este finanțată prin Programul Operațional Regional (POR).
Printre lucrările prevăzute se numără:
• izolarea termică a clădirii și refacerea acoperișului;
• montarea de panouri fotovoltaice și instalarea unei centrale termice moderne, pe gaz;
• reabilitarea completă a instalațiilor electrice, termice și sanitare;
• înlocuirea tâmplăriei și realizarea de finisaje interioare noi;
• montarea de sisteme de detecție și stingere a incendiilor, uși rezistente la foc, iluminat de siguranță și generator electric pentru funcționare în caz de avarie.
Tot în cadrul acestui proiect vor fi realizate o clădire tehnică separată pentru echipamentele aferente centralei termice, platforme pentru colectarea selectivă a deșeurilor și spații speciale pentru parcarea bicicletelor sau a altor mijloace de transport nepoluante.
Un accent important este pus pe siguranța elevilor și a personalului didactic. Noua infrastructură va include toate măsurile de protecție în caz de incendiu sau alte urgențe, astfel încât activitatea școlii să se desfășoare în cele mai bune condiții de siguranță.
“Am reușit să obținem fonduri europene de peste 6 milioane de lei, pentru un proiect care vizează eficiența energetică și modernizarea completă a clădirii. Refacem instalațiile electrice, termice și sanitare, înlocuim tâmplăria și montăm panouri fotovoltaice, pentru un consum mai eficient. Așa cum procedăm în toate unitățile de învățământ, punem un accent puternic și pe siguranța la incendii. Iar acolo unde fondurile europene nu vor acoperi anumite lucrări interioare, vom interveni cu bani din bugetul local.” A transmis Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin.
În plus, Școala Gimnazială Nr. 15 va beneficia de mobilier nou, echipamente digitale și materiale didactice, printr-un proiect complementar, în valoare de 7 milioane de euro, destinat dotării tuturor unităților de învățământ din municipiu.
Termenul estimat pentru finalizarea proiectului este de maximum doi ani, timp în care întreaga clădire a școlii va fi reabilitată din temelii. Lucrările fac parte dintr-un plan mai amplu de reabilitare a unităților de învățământ din oraș.
Altex continuă expansiunea în România și marchează deschiderea unui nou magazin în Drobeta Turnu Severin
𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐚̆
Flori şi recomandări , oferite de politiştii doljeni, doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic, cu ocazia zilei de 1 Martie
𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐂𝐫𝐚𝐢𝐨𝐯𝐚 – 𝐃𝐫𝐨𝐛𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮 𝐒𝐞𝐯𝐞𝐫𝐢𝐧 – 𝐋𝐮𝐠𝐨𝐣 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢
MEHEDINŢI / Începe asfaltarea pe DJ 606D, între BLIDARU şi COLAREŢ 