A fost aleasă noua conducere a Asociaţiei Aeroporturilor din România. Sorin Manda a fost desemnat prim-vicepreşedinte
Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR) are, începând de luni, o nouă conducere, preşedinte fiind ales…
Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR) are, începând de luni, o nouă conducere, preşedinte fiind ales…
Craiova a devenit, în această dimineață, scena unui conflict sângeros care șochează întreaga țară. Pe…
Tinere talente vor concura pentru obținerea trofeului festivalului, iar artiști consacrați vor urca pe scena…
Lucrările de modernizare a drumului de acces către Mănăstirea Vodița, una dintre cele mai vechi…
Prima zi de școală înseamnă mereu emoții, zâmbete și speranță. Anul acesta, elevii din municipiul…
La început de an școlar, copiii din creșe și grădinițe, dar și elevii de liceu,…
Aeroportul Internațional Craiova a bifat în august cea mai aglomerată lună din istoria sa, cu…
Primarul Municipiului Drobeta Turnu-Severin,Marius Screciu a anunțat că de astăzi, tronsonul din zona Siloz-Aleea Feroviarilor…
„Încheiem, în această toamnă, una dintre cele mai ample lucrări de modernizare din municipiu, ce…