MEHEDINŢI / Avere de primar. Cât a agonisit edilul comunei Gogoşu, JEAN ROGOVEANU
Averile declarate de aleșii în funcții publice au fost întotdeauna subiect de discuție, cu atât mai mult după numeroasele scandaluri și conflicte de interese în care aceștia nu au putut justifica proprietățile și sumele din conturi.
Unii au ajuns să o ducă bine, fie pentru că au muncit, fie pentru că au avut o mătușă Tamara, pe când alții, par să nu fi fost la fel de norocoși până să ajungă în funcție. Oricum, Camera Deputaților a votat, majorarea salariilor din administrația locală, de care au beneficiat inclusiv primarii. Astfel, vor avea venituri mai mari cu aproximativ 10%, ceea ce înseamnă circa 2.000 de lei pe lună.
Şi primarii comunelor din României fac parte din categoria politicienilor ce dețin apartamente, case de vacanță, terenuri, bijuterii, mașini sau conturi în bancă.
Când vine vorba de averile aleșilor locali, în atenția publică nu intră doar politicienii de pe principala scenă politică, care se află la cârma celor mai mari commune ale României, care sunt vocali și nu pierd nicio ocazie de a se afirma, unii prin reușite, alții prin eșecuri și dosare penale.
Jean Rogoveanu – primarul comunei Gogoşu, județul Mehedinţi
Jean Rogoveanu este la cel de-al patrulea mandat consecutiv la primăria Gogoşu, fiind primar de nu mai puțin de 12 de ani.
Potrivit declarației de avere , acesta deține 83 de terenuri în Gogoşu, ce însumează circa 195 hectare teren arabil, 1 hectar teren intravilan și 3 hectare teren forestier. De asemenea, mai notează şi 4 case. Toate bunurile sunt dobândite începând cu anul 2014 din salariul de primar şi pensie. Totodată moşierul Rogoveanu precizează că deţine doar 50% din cele declarate, cealaltă jumătate aparţinând ex-soţiei sale, Codruţa Popescu.
Are trei autoturisme : 1 SMART din 2005, 1 FORD din 2018 şi un MERCEDES-BENZ din 2016.
Moşierul Rogoveanu, notează, venituri anuale de 107.105 lei ca primar, adică 8.926 de lei pe lună şi o pensie anuală de 19.440 lei, adică 1.620 lei pe lună.
Altex continuă expansiunea în România și marchează deschiderea unui nou magazin în Drobeta Turnu Severin
𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐚̆
Flori şi recomandări , oferite de politiştii doljeni, doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic, cu ocazia zilei de 1 Martie
𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐂𝐫𝐚𝐢𝐨𝐯𝐚 – 𝐃𝐫𝐨𝐛𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮 𝐒𝐞𝐯𝐞𝐫𝐢𝐧 – 𝐋𝐮𝐠𝐨𝐣 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢
MEHEDINŢI / Începe asfaltarea pe DJ 606D, între BLIDARU şi COLAREŢ 