S-a redeschis Transalpina !!!
Cel mai înalt drum, din România, și unul dintre cele mai vizitate, s-a redeschis începând…
Cel mai înalt drum, din România, și unul dintre cele mai vizitate, s-a redeschis începând…
Un polițist local din Târgu Jiu s-a ales cu dosar penal după ce a lovit…
Am finalizat o parte din investiția demarată în cartierul Apolodor, fiind unul din proiectele mele…
După câteva luni de reabilitare, Fântâna Cinetică funcționează, începând din această seară, în regim normal….
Contractele semnate, în valoare de 25,2 milioane de euro din Fonduri Europene Nerambursabile, sunt o…
În cursul acestei zile, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a avut o întâlnire cu…
În perspectiva de dezvoltare a unor noi proiecte pentru județul Mehedinți, președintele Consiliului Județean Mehedinți,…
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a făcut astăzi o vizită, împreună cu deputalul Alin…
După mult timp, în care viața culturală mehedințeană a fost lipsită de evenimente, Muzeul Regiunii…
Gheorghe Ilie, primarul oraşului Filiaşi a câştigat alegerile locale din septembrie, anul trecut, cu 90…