DROBETA TURNU SEVERIN/ÎNCEPÂND DE MÂINE, TÂRGUL DE PAȘTE ÎȘI DESCHIDE PORȚILE ÎNTR-UN PEISAJ DE POVESTE
Parcul Central va răsuna de bucuria copiilor noștri, mâine, odată cu deschiderea Târgului de Paște, eveniment ce a devenit de la an la an tot mai îndrăgit de severineni și nu numai.
“ Am creat anul aceasta o poveste frumoasă care să-i bucure pe copiii de toate vârstele. Micii severineni vor avea parte de concursuri inedite, încondeiat ouă, muzică și dansuri. Prințesele Disney și super eroii din povești le vor asigura copiilor două zile pline de culoare și veselie.

Pentru toți vizitatorii, Parcul Central va îmbrăca haine de sărbătoare, iar comercianții sunt pregătiți în zona fântânii cinetice cu articole confecționate manual și produse culinare. Îi așteptăm, așadar, pe toți severinenii să ne bucurăm împreună de aceste zile frumoase pe care le-am presărat cu numeroase surprize.”, spune primarul Marius Screciu.
COMUNICAT DE PRESĂ
Conducerea ADR Sud-Vest Oltenia a verificat în teren investițiile europene din sănătate și educație, la Drobeta-Turnu Severin
Se lucrează în ritm alert la modernizarea Școlii Gimnaziale nr.14 din Drobeta-Turnu Severin. Clădirea va fi complet renovată
Mehedinţiul susţine viitorul fotbalului
MEHEDINŢI:SEVERINUL REVINE ÎN LIGA 3, DUPĂ 16 ANI 