Tinere spulberate într-o stație de tramvai din Craiova
Accident, în această dimineață, la intersecţia străzii Calea Severinului cu Bulevadul Dacia din Craiova.
Polițiștii au stabilit că un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Craiova, ar fi accidentat două tinere de 22 şi 23 de ani, prima din Craiova şi cea de-a doua din Coţofenii din Faţă, care se aflau în staţia de refugiu pentru tramvai.
În urma evenimentului rutier, cele două tinere fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
COMUNICAT DE PRESĂ
Conducerea ADR Sud-Vest Oltenia a verificat în teren investițiile europene din sănătate și educație, la Drobeta-Turnu Severin
Se lucrează în ritm alert la modernizarea Școlii Gimnaziale nr.14 din Drobeta-Turnu Severin. Clădirea va fi complet renovată
Mehedinţiul susţine viitorul fotbalului
MEHEDINŢI:SEVERINUL REVINE ÎN LIGA 3, DUPĂ 16 ANI 