VIDEO / Jandarmeria a suspendat democrația ! A ţinut cu forţa presa și mai mulți copii închişi în incinta stadionului din Craiova

Abuzurile jandarmilor împotriva cetăţenilor  au cunoscut în această seară, un nou episod. Dacă cineva se mai îndoia de ce spunem încă din urmă cu ceva ani, că cetăţenii sunt de fapt niște victim, iar provocările vin de cele mai multe ori tocmai din partea celor pe care opinia publică îi percepe ca fiind apărători ai legii, iată dovada cea mai clară : jandarmii au ajuns la un asemenea grad de infatuare încât au ţinut “sechestraţi” mai mulţi copii şi  presa, în incinta stadionului din Craiova, sub pretextul că : “ aşa prevede protoculul”. Ceea ce nu a vrut să înţeleagă jandarmeria, a fost faptul că spectatorii  băgaţi cu forţa de către ei, în sectorul galeriei, nu avea nici o legătură cu aceştia (cu galeria).

Gazeta Olteniei, a publicat pe pagina de Facebook, imagini cutremurătoare cu o fetiţă care “plângea la comandă” potrivit şefului jandarmeriei.
Realizând  gravitatea celor făcute publice prin intermediul paginii de Facebook a Gazetei Olteniei, purtătorii de cașchetă şi-au “călcat pe inimă” după mai multe intervenţii  ale celor prezenţi şi au dat drumul din stadion fetiţei care plângea dar şi familiei acesteia.

https://fb.watch/bchRC77oyG/

Potrivit  legii jandarmeriei (Legea nr. 550/2004), jandarmii nu au dreptul să reţină  persoane despre care nu pot dovedi că au săvârşit fapte contrare legii prin care au provocat dezordine/tulburări şi necesită imobilizare. Nu pot fi “reţinuţi” decât cei despre care jandarmeria are dovezi, în momentul reţinerii, că se încadrează în condiţiile menţionate mai sus, prevăzute de lege. În caz contrar, “reţinerea” persoanei constituie infracţiunea de lipsire de libertate a persoanei în mod ilegal. De asemenea, împiedicarea unei persoane de a se deplasa către domiciliu sau  acolo unde doreşte,  constituie tot infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.