Trei culturi de cannabis outdoor, descoperite la Filiaşi, Butoieşti şi Stângăceaua. Doi bărbţi au fost arestaţi
Trei culturi de canabis au fost descoperite, ieri, în urma unor percheziţii efectuate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, sub coordonarea DIICOT.
În cursul lunilor martie – iunie 2025, cele două persoane ar fi inițiat și dezvoltat, în scopul comercializării, trei culturi de canabis outdoor, după cum rezultă din actele de urmărire penală.
Ce au găsit polițiștii la percheziții
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în oraşul Filiaşi, județul Dolj, în Comuna Butoieşti şi Comuna Stângăceaua, judeţul Mehedinţi, au fost descoperite și ridicate 26 de plante, în diferite stadii de dezvoltare, cu înalţimi cuprinse între 30 şi 180 cm, produse de îngrijire a plantelor, precum și alte mijloace de probă.

“ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 34 și 45 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc.
Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada martie – iunie 2025, persoanele cercetate ar fi procurat diferite cantități de semințe de canabis și substanțe fertilizante, în scopul inițierii și întreținerii unor culturi de canabis, ce ar fi fost destinate comercializării.
În urma perchezițiilor efectuate în județul Dolj, orașul Filiași și municipiul Craiova, precum și în județul Mehedinți, localitățile Stângăceaua și Butoiești, au fost descoperite și ridicate 3 culturi outdoor de canabis, formate din 26 de plante aflate în diverse stadii de dezvoltare, cu înălțimea la tulpină între 30 și 180 de centimetri, mai multe recipiente conținând substanțe fertilizante, cantități de canabis ambalate și pregătite pentru vânzare, peste 58.200 de lei, peste 5.300 de euro și 200 de franci elvețieni, precum și alte mijloace de probă.”, se arată în comunicatul IPJ Dolj.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus, ieri, reținerea celor 2 bărbaţi, pentru 24 de ore.
Astăzi, 18 iunie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
Altex continuă expansiunea în România și marchează deschiderea unui nou magazin în Drobeta Turnu Severin
𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐚̆
Flori şi recomandări , oferite de politiştii doljeni, doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic, cu ocazia zilei de 1 Martie
𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐂𝐫𝐚𝐢𝐨𝐯𝐚 – 𝐃𝐫𝐨𝐛𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮 𝐒𝐞𝐯𝐞𝐫𝐢𝐧 – 𝐋𝐮𝐠𝐨𝐣 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢
MEHEDINŢI / Începe asfaltarea pe DJ 606D, între BLIDARU şi COLAREŢ 