ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTARII CU VIRUSUL COVID-19 ÎN ZONELE AGLOMERATE DIN JUDEȚUL DOLJ
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activităţile desfăşurate au participat 116 de politiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi cei de la Protectia Consumatorului.
Astfel, au fost verificate peste 136 de societăți comerciale, fiind aplicate 20 de sancțiuni contravenţionale în valoare de peste 59.000 de lei, dintre care 8 sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor instituite pe perioada stării de alertă.
Recomandăm cetăţenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
SEVERINUL GĂZDUIEȘTE JOCURILE BALCANICE DE BASCHET “U15”
20 Decembrie 2025 – Noul Terminal al Aeroportului Internațional Craiova devine complet operational
A fost inaugurat noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Craiova
Noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Craiova va fi inaugurat pe 18 decembrie
BUCURIA DE A DĂRUI 