MEHEDINŢI/SE LUCREAZĂ INTENS LA SPITALUL DIN VÂNJU MARE
ALADIN GEORGESCU, președintele Consiliului Județean Mehedinți :
“Am mers astăzi la Vânju Mare, pentru a verifica modul în care se desfășoară lucrările la noul spital.
Am constatat că se lucrează în ritmul pe care și l-a asumat constructorul în momentul în care a semnat contractul cu instituția pe care o reprezint, Consiliul Județean Mehedinți.
În perioada anterioară s-a demolat un corp de clădire care era foarte vechi, iar în urma expertizei tehnice s-a concluzionat că nu permitea înălțarea cu un nou etaj. Astfel, s-a luat decizia să se construiască un nou corp de clădire, cu parter și două etaje.
În perioada următoare vom definitiva și structura spitalului pentru a intra în linie dreaptă cu lucrările, astfel încât să avem cât mai curând o nouă unitate medicală aici, întrucât vedem cu toții cât de importantă este asistența medicală în această perioadă de pandemie!
E important să avem cât mai multe unități medicale cu spațiile necesare tratării pacienților !
Sănătate multă tuturor ! ”
Polițist local din Craiova, cercetat pentru purtare abuzivă după un incident cu un minor, petrecut în Parcul Romanescu
BLOC PENTRU MEDICI ÎN MEHEDINȚI
KARTING & OFF – ROAD – “DRUMUL SPRE PRIETENIE ADEVĂRATĂ”, UN PROIECT EDUCAŢIONAL PENTRU COPIII DIN MEHEDINŢI
MEHEDINŢI / SE MODERNIZEAZĂ DJ 607 C – BAHNA – SEDIUL SALVAMONT. A FOST SEMNAT CONTRACTUL DE FINANŢARE
PREŞEDINTELE CJ MEHEDINŢI ANUNŢĂ ACCELERAREA PROIECTULUI AUTOSTRĂZII FILIAŞI – DROBETA TURNU SEVERIN 