Întâlnire Cu Conducerea Companiei SUMITOMO

După ce, inițial, au anunțat retragerea de pe piața din România, reprezentanții companiei germane Sumitomo anunță că păstrează o parte din angajați și continuă activitatea la Drobeta Turnu Severin. Cu toate aceste, 676 de salariaţi vor fi concediați în perioada mai – iunie.

„Am purtat, astăzi, o discuție cu domnul Ivan Varga, CFO și administrator al companiei Sumitomo, și cu doamna Adriana Gheorghe, șef serviciu resurse umane, pe tema situației actuale a fabricii de cablaje auto din municipiu.

Fabrica nu își închide activitatea, în orașul nostru. Peste 1.200 de angajați vor rămâne activi, iar în funcție de volumul comenzilor, o parte dintre salariații aflați în repaus tehnic vor fi rechemați la muncă în perioada următoare.

Dificultățile recente au fost generate de majorarea salariului minim, o decizie necesară a Guvernului, care însă a determinat compania să transfere o parte din producție către țări cu costuri salariale mai reduse.

Este important de subliniat că această decizie are la bază exclusiv motive economice și nu are nicio legătură cu administrația locală sau cu Primăria Drobeta-Turnu Severin.

Totodată, avem convingerea că, odată cu preluarea fostei fabrici de anvelope de către un investitor serios, vor fi create noi locuri de muncă, ce vor compensa pierderile din acest sector și vor oferi stabilitate economică orașului nostru.”, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.