Marius Screciu: Investim în educație și prevenim abandonul școlar !

O nouă investiție în sistemul educațional din Drobeta-Turnu Severin. O clădire modernă, destinată desfășurării programului After School, a fost construită la Școala Gimnazială „Petre Sergescu”.
„Investițiile în educație contribuie direct la reducerea abandonului școlar și reprezintă fundamentul unui viitor mai bun pentru copiii noștri. Noua clădire, construită pe două niveluri și având o suprafață de 447 mp, oferă un spațiu sigur, primitor și complet dotat, unde elevii beneficiază de o masă caldă și de sprijin în realizarea temelor, cu ajutorul cadrelor didactice implicate voluntar în acest program. Această investiție face parte dintr-un proiect amplu de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Petre Sergescu”, finanțat din fonduri europene și locale, în valoare de peste 6 milioane de lei”, a declarat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Acesta a menționat că proiectul a inclus și: izolarea termică a clădirii și înlocuirea completă a instalațiilor termice, sanitare și electrice; implementarea unui sistem modern de siguranță la incendii; amenajarea unui teren de sport; mobilarea completă și dotarea cu echipamente IT moderne a tuturor sălilor de clasă.
„Toate aceste investiții au contribuit la creșterea numărului de elevi înscriși la această unitate de învățământ.Ne dorim să extindem acest model în cât mai multe școli din municipiu, atrăgând fonduri europene pentru proiecte care oferă fiecărui copil șansa la educație și transformă școala într-un sprijin real pentru comunitate”, a adăugat Marius Screciu, primarul din Severin.