ZI DEDICATĂ SPORTULUI ȘI PERFORMANȚEI, ÎN DROBETA TURNU SEVERIN

Zilele trecute, municipiul Drobeta-Turnu Severin a fost gazda unor evenimente deosebite dedicate sportului, competiției și performanței. Primarul Marius Screciu a subliniat importanța acestor inițiative, afirmând: „Sportul formează caractere, unește comunitatea și ne inspiră să fim mai buni în fiecare zi!”

Orașul a primit vizita unei delegații a Federației Române de Fotbal, condusă de președintele Răzvan Burleanu, însoțit de directorul tehnic Mihai Stoichiță și Felix Grigore. Întâlnirea a avut ca temă dezvoltarea bazei sportive din zona Sălii Polivalente și inițierea unor proiecte de infrastructură dedicate copiilor din municipiu.

De asemenea, primarul a salutat performanța tânărului Gabriel Alexandru Balaban, care la doar 16 ani a parcurs pe jos peste 1.400 de kilometri pe Via Transilvanica, pentru ca apoi să traverseze înot până la Insula Șimian. „Un exemplu de anduranță, curaj și determinare, care arată ce înseamnă să îți urmezi visul pas cu pas”, a precizat edilul.

Tot în aceste zile, pe Stadionul Municipal s-a desfășurat etapa națională a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, unde cele mai bune echipe de pompieri civili din țară și-au demonstrat pregătirea și spiritul de echipă.

Primăria promite să continue sprijinirea proiectelor menite să încurajeze mișcarea și performanța, cu accent pe implicarea copiilor și tinerilor.