Documente ridicate de la restaurantele deputatului AUR, Eduard Koler
Ofițeri ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) din cadrul IPJ Mehedinți au efectuat verificări la două dintre restaurantele deținute de deputatul AUR de Mehedinți, Eduard Koler, de unde au ridicat câteva documente. Acțiunea este confirmată de surse din cadrul IPJ, dar și de parlamentarul mehedințean, pe contul său de socializare. Nu este vorba despre percheziții, așa cum greșit s-a vehiculat, ci de cercetări într-un dosar de avaziune fiscală.
Cele două restaurante deja celebre deținute de deputatul AUR de Mehedinți, QUEEN’S și BACCARAT, aflate în centrul municipiului Drobeta Turnu Severin, au fost vizitate, acum câteva zile, de ofițeri ai SICE din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, în cadrul unei acțiuni ce a vizat ridicarea unor documente necesare cercetării în cadrul unui dosar penal de evaziune fiscală, instrumentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți. Deși s-a vehiculat o situație de percheziții, nu este vorba despre așa ceva, ci de o simplă ridicare de documente, situație confirmată, de altfel, de surse din cadrul IPJ Mehedinți.
Modificări în programul zborurilor Wizz Air de la Craiova, începând din octombrie
Primăria Drobeta Turnu Severin continuă să repare mobilierul stradal
DROBETA TURNU SEVERIN / O nouă ediţie a memorialului “DAN CĂTĂLIN PUICEA” şi peste 600 de participanţi la CROSUL SEVERINULUI
Passaris, dus de urgență la spital !!!
Încă trei şcoli din Drobeta Turnu Severin intră în proces de modernizare 