Primul zbor direct spre orașul iubirii. Craiova cucerește Parisul !!!
Aeroportul Internațional Craiova a sărbătorit cu entuziasm lansarea noului zbor direct Craiova – Paris (Aéroport Paris-Beauvais), o destinație mult așteptată de pasagerii din întreaga Oltenie. Evenimentul de inaugurare a adus un strop de farmec parizian chiar în inima Băniei, transformând terminalul într-un colț de Franță.
Cofetăria Michelle a oferit un elegant candy bar cu specific franțuzesc, plin de rafinament și culoare, iar cei mici s-au bucurat de prezența îndrăgitelor mascote Mickey și Minnie, coordonate de echipa Evenimente Ideale, care au adus voie bună și baloane colorate.
Atmosfera a fost animată de un moment artistic special pregătit de copiii și elevii Liceului Francez „Voltaire”, coordonați de doamna directoare Loredana Popi, care au adus emoția și eleganța culturii franceze prin cântec și dans. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Alliance Française de Craiova (AFC) și Autentic Florals, parteneri dedicați promovării valorilor culturale europene.
Noul zbor direct Craiova – Paris deschide noi orizonturi pentru călătorii, afaceri și experiențe autentice între Oltenia și capitala Franței, oferind pasagerilor o legătură rapidă și elegantă cu orașul iubirii, al luminii și al artei.
Modificări în programul zborurilor Wizz Air de la Craiova, începând din octombrie
Primăria Drobeta Turnu Severin continuă să repare mobilierul stradal
DROBETA TURNU SEVERIN / O nouă ediţie a memorialului “DAN CĂTĂLIN PUICEA” şi peste 600 de participanţi la CROSUL SEVERINULUI
Passaris, dus de urgență la spital !!!
Încă trei şcoli din Drobeta Turnu Severin intră în proces de modernizare 