Stația CFR Filiași intră în modernizare – un pas important pentru dezvoltarea orașului !!!
Primăria orașului Filiași salută semnarea contractului de modernizare a Stației CFR Filiași, un proiect de investiție de amploare, derulat de Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A., prin Sucursala Regională Craiova.
Această investiție, finanțată prin Programul Operațional Transport (POT) și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezintă rezultatul unei colaborări constructive și permanente între Primăria Filiași și conducerea CFR, având ca scop modernizarea infrastructurii feroviare și îmbunătățirea condițiilor pentru toți cei care tranzitează sau locuiesc în Filiași.
Valoarea totală a contractului este de 21.084.717,90 lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Transport (POT), precum și de la Bugetul de Stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, și din venituri proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” S.A.
Durata totală a proiectului este de 35 de luni, dintre care 9 luni sunt destinate proiectării, iar 26 de luni execuției lucrărilor, urmate de o perioadă de 36 de luni de garanție și 4 luni pentru activitățile ulterioare recepției finale.Noua gară va fi una modernă, sigură și accesibilă, cu dotări la standarde europene – clădire de călători nouă, spații moderne pentru public, facilități pentru persoane cu dizabilități, zone de parcare și de așteptare confortabile, precum și sisteme de informare și siguranță de ultimă generație.

Primăria Filiași își reafirmă implicarea și sprijinul deplin pentru implementarea acestui proiect, convinsă că modernizarea gării va aduce beneficii directe pentru comunitatea locală, va îmbunătăți conectivitatea orașului și va contribui la dezvoltarea urbană și economică a Filiașiului.
Altex continuă expansiunea în România și marchează deschiderea unui nou magazin în Drobeta Turnu Severin
𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐚̆
Flori şi recomandări , oferite de politiştii doljeni, doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic, cu ocazia zilei de 1 Martie
𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐂𝐫𝐚𝐢𝐨𝐯𝐚 – 𝐃𝐫𝐨𝐛𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮 𝐒𝐞𝐯𝐞𝐫𝐢𝐧 – 𝐋𝐮𝐠𝐨𝐣 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢
MEHEDINŢI / Începe asfaltarea pe DJ 606D, între BLIDARU şi COLAREŢ 