PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN MEHEDINȚI, ALADIN GEORGESCU, A PARTICIPAT LA DISCUȚIILE PE TEMA BUGETULUI CU MINISTRUL FINANȚELOR PUBLICE
Astăzi a avut loc și prima ședință a Comitetului Director al UNCJR unde au fost discutate chestiuni organizatorice privind desemnarea reprezentanților Consiliilor Județene în forumurile europene.
În calitate de vicepreședinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a făcut parte din delegația care a participat astăzi, 6 decembrie, la o întâlnire cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Principalul subiect a fost legat de fundamentarea bugetului de stat pe 2021.

“ În cadrul întâlnirii, punctul de vedere al delegației UNCJR a avut în prim-plan buna funcționare a administrațiilor publice locale pe parcursul anului în care tocmai am intrat și necesitatea asigurării de la bugetul de stat a sumelor de care este nevoie pentru continuarea și dezvoltarea unor noi proiecte locale. De asemenea, asistența socială este un capitol important al bugetelor județene, la fel și sănătate și educația. Au fost discuții despre necesitățile pe care trebuie să le acopere bugetul de stat în toate județele României și sperăm într-o alocare corectă și responsabilă !”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
.
Modificări în programul zborurilor Wizz Air de la Craiova, începând din octombrie
Primăria Drobeta Turnu Severin continuă să repare mobilierul stradal
DROBETA TURNU SEVERIN / O nouă ediţie a memorialului “DAN CĂTĂLIN PUICEA” şi peste 600 de participanţi la CROSUL SEVERINULUI
Passaris, dus de urgență la spital !!!
Încă trei şcoli din Drobeta Turnu Severin intră în proces de modernizare 