KNOCKOUT pentru cuplul Rotaru & Badea ! Juristul FRF, verdict dureros : „FIFA recunoaște această echipă a lui Adrian Mititelu ca și pe continuatoarea Universității Craiova”

Lovitură de teatru în războiul Craiovelor. Odată cu interdicţia la transferuri încasată de FC U Craiova 1948 se deschid mai multe fronturi de război între cele două echipe din Oltenia. Acum, oficialul Federaţiei Române de Fotbal vine cu dezvăluiri incredibile. Spune că FIFA recunoaşte echipa nou-promovată în acest sezon ca fiind continuatoarea Universităţii Craiova.

Războiul dintre FCU şi CSU se redechide odată cu sancţionarea nou-promovatei în Liga 1. Formaţia patronată de către Adrian Mititelu a fost sancţionată de către FIFA cu interdicţia la transferuri din cauza unor datorii mai vechi la mai mulţi jucători străini.

În acest context, unul dintre oficialii Federaţiei Române de Fotbal dă un verdict devastator pentru Rotaru, unul din finanţatorii CSU, formaţie care susţine că este continuatoarea fostei echipe. Juristul FRF, Adrian Stângaciu, a dezvăluit de ce actuala echipă patronată de Adrian Mititelu, FC U Craiova 1948 este sancționată momentan cu interzicerea la transferuri. Stângaciu spune că nou-promovata finanţată de către Adrian Mititelu este considerată de către FIFA drept continuatoarea echipei istorice Universitatea Craiova.

„ Hotărârea este venită de acum o lună și ceva, iar FRF știe de ea. Însă, acum a apărut și această informație public. De ce a fost pus actualul club al lui Adrian Mititelu să plătească ? Pentru că FIFA recunoaște această echipă a lui ca și pe continuatoarea Universității Craiova, acolo unde jucau fotbaliștii care au obținut și ei la rândul lor decizii favorabile după procesele câștigate. Este știut faptul că domnul Adrian Mititelu a mai plătit acum vreo doi ani pentru un alt fotbalist care a jucat la Universitatea Craiova „, a spus Stângaciu, conform prosport.ro.

Scandal imens în Bănie

Scandalul dintre cele două entităţi din Bănie este unul vechi, din 2013. Universitatea Craiova a fost dezafiliată în 2011, în urma unui scandal între Adrian Mititelu şi foştii şefi ai fotbalului românesc, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. În 2013, FRF a acordat un loc Craiovei direct în liga a doua, iar acesta a fost ocupat de actuala echipă a lui Laurenţiu Reghecampf. Trupa lui Adrian Mititelu a pornit şi ea acel sezon de ligă secunda, dar nu a reuşit să-l termine din cauza problemelor financiare şi din cauza faptului că nu era primită să se antreneze sau să joace pe niciun stadion. FC U Craiova 1948 a revenit în competiţii în 2017, atunci când a pornit de jos, din liga a patra.

Însă anomaliile unui sistem putred se regăsesc şi în documentele vânturate  prin spaţiul public, în funcţie de interese. Badea susţine sus şi tare  că la clubul de drept public pe care îl păstoreşte ar fi existat şi o secţie de fotbal. Însă Ministerul Educaţiei  şi Cercetării prin Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar ţine să-l contrazică prin adresa cu nr. 357/10.06.2020, adresă în care se precizează : “ Clubul Sportiv Universitatea Craiova nu a raportat Ministerului Educaţiei şi Cercetării în vederea evaluării şi finanţării date cu privire la secţia de fotbal “. În traducere liberă :  Clubul Sportiv Universitatea Craiova nu a avut secţie de fotbal !!!


Cu alte cuvinte, asocierea dintre clubul păstorit de Badea şi SC Blue Lions Capital SA, este una lipsită de noimă şi asupra căreia planează mai multe suspiciuni.

Pe de altă parte, în opinia oficialilor CSU Craiova, societatea îndreptăţită să aibă pretenţii asupra brandului “UNIVERSITATEA CRAIOVA” este cea înfiinţată în vara anului 2013.

Însă, la constituirea acestei entităţi, în 2013, nu se specifică  faptul că noua entitate juridică preia şi brandul “UNIVERSITATEA CRAIOVA”.

CS U Craiova (fără secţie de fotbal) şi SC Blue Lions Capital SA (societatea care a administrat iniţial clubul) nu şi-au dorit altceva decât a crea confuzie între cele 2 entităţi. Asta pentru că în iunie 2018, CSU solicită Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj prin dosarul 33645/06.06.2018schimbarea denumirii clubului din CSU Craiova în “U” Craiova  1948 CS SA.

Cu ajutorul directorului ORC, care se pronunţă asupra cererii, prin Rezoluţia nr.11301/07.06.2018, apare noua entitate : “U” Craiova  1948 CS SA. Acestă nouă entitate creată, este menită să creeze confuzie cu “U” Craiova 1948 SA, societate deja existentă.

CSU susţine că palmaresul istoric al echipei Universitatea Craiova i-a aparţinut întotdeauna şi a deschis o acţiune în instanţă pentru a certifica faptul că acesta nu a fost cedat niciodată către FC Universitatea Craiova.

Tribunalul Dolj a decis ca nefondată cererea celor de la CSU și, în consecință, palmaresul va rămâne la FC Universitatea Craiova.

Prin Decizia 364/18.06.2018, Curtea de Apel Timişoara respinge apelul declarat de CSU Craiova împotriva sentinței Tribunalului Dolj prin care s-a statuat că nu există nicio dovadă că palmaresul echipei Fotbal Club Universitatea Craiova ar fi fost transmis pe cale legală sau convențională către reclamanta CS U Craiova.