S-a redeschis Transalpina !!!
Cel mai înalt drum, din România, și unul dintre cele mai vizitate, s-a redeschis începând de marţi, cu o jumătate de lună mai devreme decât era stabilit inițial.Transalpina a fost închisă, din toamna anului trecut, iar pe tronsonul Rânca – Obârșia-Lotrului nu s-a mai putut circula. În ultimele trei săptămâni, s-a acționat cu utilaje de deszăpezire, pentru curățarea carosabilului. Au fost reparate elementele de siguranță și s-au montat indicatoarele rutiere. Acestea au fost scoase, în perioada de iarnă, pentru a nu fi distruse, sub greutatea zăpezii
Passaris, dus de urgență la spital !!!
Peste 100 de turiști americani, în vizită la Drobeta Turnu Severin
Ziua Marinei Române, sărbătorită în portul Drobeta-Turnu Severin
Condiții moderne, în Piața Mircea, din Drobeta Turnu-Severin !!!
COMUNICAT DE PRESĂ 