DROBETA TURNU SEVERIN / PRODUCĂTORI LOCALI DIN MEHEDINȚI, LA FESTIVALUL PASTRAMEI ȘI MUSTULUI
Începând de astăzi și până duminică se desfășoară o nouă ediție a Festivalului Pastramei și Mustului, târgul tradițional cu recoltele toamnei, devenit deja o tradiție a orașului nostru.
La standuri veți găsi produse sănătoase, cu gust autentic, pregătite după rețete tradiţionale. Festivalul Pastramei și Mustului este şi un bun prilej de prezentare a cântecului şi dansului popular, pe parcursul celor trei zile cunoscuți artiști populari mehedințeni fiind prezenți pe scena din zona Promenadei Crișan.
Prin organizarea acestui târg ne propunem promovarea și încurajarea consumului de produse, realizate după rețete tradiționale, populare, mai ales în zona Mehedințiului. Este o inițiativă prin care dorim să îi sprijinim pe producătorii, meșteșugarii și artizanii locali și să aducem produsele lor mai aproape de consumatori.
Modificări în programul zborurilor Wizz Air de la Craiova, începând din octombrie
Primăria Drobeta Turnu Severin continuă să repare mobilierul stradal
DROBETA TURNU SEVERIN / O nouă ediţie a memorialului “DAN CĂTĂLIN PUICEA” şi peste 600 de participanţi la CROSUL SEVERINULUI
Passaris, dus de urgență la spital !!!
Încă trei şcoli din Drobeta Turnu Severin intră în proces de modernizare 