Ce surprize ascunde DJ NICKY M în playlist-ul pentru SEVERINUL ESTIVAL
Peste doar câteva zile, la Drobeta Turnu Severin , în cadrul celui mai titrat, celui mai apreciat și celui mai așteptat eveniment cultural artistic din zonă, atmosfera va fi una dinamică, pe scenă urcând DJ NICKY M. DJ-iţa va îmbina hiturile anilor ’80, ’90, pentru ca toate generațiile să se simtă fantastic.
Ediția din acest an deschide o nouă decadă pentru festival, aducând premiere și un line-up plin de superstaruri precum SORINA ROTARU, ADRIAN TEMIŞAN, PROCONSUL.
Am acordat multă atenție headlinerilor de la diferite festivaluri în 2026, dar este timpul să o cunoașteți pe una dintre DJ-iţele care întrețin atmosfera și transformă festivalul într-o mare petrecere în aer liber.
Nicky M este un DJ din București, crescută într-o familie tradițională de etnie romă, în care muzica balcanică a fost mereu prezentă. Deși rădăcinile sale au fost marcate de sunete vibrante, a fost atrasă instinctiv de ceva mai profund și mai aparte. Și-a început parcursul muzical cu minimal și electro, iar ulterior a îmbrățișat stilurile tech house și house old-school, cu piese care captează instant atenția publicului.
A urcat la pupitru ca warm-up DJ pentru artişti internaționali precum Joe Vanditti și Rendher, aducându-și propria energie și pregătind atmosfera pentru ringul de dans.
Ceea ce o diferențiază cu adevărat este abilitatea de a citi publicul – fiecare set este modelat de energia oamenilor din fața ei. Nu urmează o formulă fixă, ci se adaptează în timp real. Imprevizibilă și curajoasă, schimba complet atmosfera cu un clasic uitat sau chiar cu o piesă rock neașteptată. Cu Nicky M, nimic nu este planificat – totul este trăit și simțit.
Pe 30 august, pe esplanade Fântânii Cinetice, începând cu ora 21:00, va fi invadată de muzică live de calitate superioară, cu o atmosferă relaxată, perfectă pentru dans și socializare.
SEVERINUL ESTIVAL este, așa cum apreciază organizatorii acestuia, nu doar un simplu festival, ci o lume în care muzica transcende limbajul, în care ritmurile pulsante pătrund adânc în sufletul tău și declanșează o energie electrizantă. De îndată ce intri pe teritoriul festivalului, devii parte a unei simfonii extraordinare, în care fiecare notă răsună prin aer, „inundând” atmosfera cu o putere incontestabilă.
Modificări în programul zborurilor Wizz Air de la Craiova, începând din octombrie
Primăria Drobeta Turnu Severin continuă să repare mobilierul stradal
DROBETA TURNU SEVERIN / O nouă ediţie a memorialului “DAN CĂTĂLIN PUICEA” şi peste 600 de participanţi la CROSUL SEVERINULUI
Passaris, dus de urgență la spital !!!
Încă trei şcoli din Drobeta Turnu Severin intră în proces de modernizare 