Cine minte, Pavel Badea sau Primăria Craiova ?!?! Primăria Craiova “se jură” că nici usturoi n-a mâncat , nici gura nu-i pute !!!

În urmă cu două săptămâni, mincinosul de serviciu, Pavel Badea, a mai aruncat în spaţiul public o minciună grosolană.  Preşedintele CSU Craiova,  anunţa că finanţatorul unei echipei de fotbal, din Craiova, le-a cerut spirjinul atât lui, cât şi primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, pentru ca aceştia să vină cu soluţii de finanţare, deoarece „există cheltuieli mari” la echipa pe care acesta o finanţează.

Badea  declara pentru Gazeta de Sud că Mihai Rotaru nu i-a transmis că se retrage din asocierea cu CSU şi Primăria Craiova, dar că i-a spus răspicat că are nevoie de ajutor. Tot Badea spune că Rotaru are o datorie morală faţă de craioveni şi „trebuie să lase echipa cu posibilitatea de a-şi continua activitatea”.

„Mihai Rotaru a anunţat că are nevoie de susţinerea comunităţii, că este important să se implice și comunitatea. A sunat-o şi pe doamna primar (Lia Olguţa Vasilescu – n.r.), şi pe mine. Ne-a anunţat că trebuie să venim lângă el, să-l ajutăm, că există cheltuieli mari. Noi, clubul, nu avem cum să-l ajutăm, pentru că suntem club de stat. Ne-am achitat de ceea ce scrie în contractul de asociere cu el, dar de aici înainte nu depinde de noi nimic.

Am văzut şi eu declaraţiile făcute de el (de Mihai Rotaru – n.r.) şi e foarte bine dacă a găsit oameni cu bani care să vină lângă el. Pe noi ne bucură faptul că există dorinţă de implicare. Sper ca proiectul să se ducă la un nivel şi mai bun, care să conducă la îndeplinirea obiectivelor de mare performanţă, pe care le aşteaptă toţi suporterii din Craiova. Mie nu mi-a transmis că se retrage. Dar dacă va dori în viitor asta, e clar că trebuie să existe o rezolvare la această problemă. Inclusiv Mihai Rotaru are o datorie morală faţă de Craiova, faţă de craioveni. Trebuie să lase echipa cu posibilitatea de a-şi continua activitatea.”  declara Badea pentru gds.ro.

Viceprimarul Rela Filip a precizat pentru GAZETA OLTENIEI : “ Autoritatea locală nu a primit/înregistrat nici o solicitare de sprijin financiar din partea domnului Mihai Rotaru.”

În această situaţie este inutil s-o mai spunem, că toţi cei implicaţi au promovat fără rezerve neadevărul. Pentru ei minciunile constituie un instrument al controlului. Se poate argumenta, de asemenea, că, în prezența rețelelor sociale, e imposibil să împiedici diseminarea la scară largă a minciunilor. Societățile libere vor muri dacă celor care dețin influență, avere și putere le lipsește această virtute.