FCU vs. CSU….CSU nu este şi nu va fi continuatoarea UNIVERSITĂŢII CRAIOVA !!!

Au trecut mulți ani de când a pornit războiul între Clubul Sportiv Universitatea Craiova, condus de Pavel Badea  și Adrian Mititelu și nu pare că va exista o pace prea curând.  Anomaliile unui sistem putred se regăsesc şi în documentele vânturate  prin spaţiul public, în funcţie de interese. Pavel Badea susţine sus şi tare  că la clubul de drept public pe care îl păstoreşte ar fi existat şi o secţie de fotbal. Însă Ministerul Educaţiei  şi Cercetării prin Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar ţine să-l contrazică prin adresa cu nr. 357/10.06.2020, adresă în care se precizează : “ Clubul Sportiv Universitatea Craiova nu a raportat Ministerului Educaţiei şi Cercetării în vederea evaluării şi finanţării date cu privire la secţia de fotbal “. În traducere liberă :  Clubul Sportiv Universitatea Craiova nu a avut secţie de fotbal !!!

Cu alte cuvinte, asocierea dintre clubul păstorit de Badea şi SC Blue Lions Capital SA, este una lipsită de noimă şi asupra căreia planează mai multe suspiciuni.

Pe de altă parte, în opinia oficialilor CSU Craiova, societatea îndreptăţită să aibă pretenţii asupra brandului “UNIVERSITATEA CRAIOVA” este cea înfiinţată în vara anului 2013.

Însă, la constituirea acestei entităţi, în 2013, nu se specifică  faptul că noua entitate juridică preia şi brandul “UNIVERSITATEA CRAIOVA”.

Clubul Sportiv Universitatea Craiova (fără secţie de fotbal) şi SC Blue Lions Capital SA (societatea care a administrat iniţial clubul) nu şi-au dorit altceva decât a crea confuzie între cele 2 entităţi. Asta pentru că în iunie 2018, CSU solicită Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj prin dosarul 33645/06.06.2018, schimbarea denumirii clubului din CSU Craiova în “U” Craiova  1948 CS SA.

Cu ajutorul directorului ORC, care se pronunţă asupra cererii, prin Rezoluţia nr.11301/07.06.2018, apare noua entitate : “U” Craiova  1948 CS SA. Acestă nouă entitate creată, este menită să creeze confuzie cu “U” Craiova 1948 SA, societate deja existentă.

În procesul în care cele 2 entităţi se judecă cu privire la folosirea mărcilor ce au legătură cu brandul “Universitatea Craiova”şi care un nou termen pe 14.09.202, instanța a admis pentru CSU numai primul capăt de cerere și anume acela de a nu mai folosi numele simplu de “Universitatea Craiova”. Pentru celelalte două capete, acelea de a nu mai folosi numele FC UNIVERSITATEA CRAIOVA și sigla, instanța a respins cererea. Menționăm că decizia este executorie, dar poate fi atacată cu apel.

„Respinge excepţia lipsei de interes a ordonanţei preşedinţiale, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea de ordonanţă preşedinţială. Obligă pârâta la încetarea oricărei activităţi de folosire, comercializare, distribuire, promovare şi orice alt act de utilizare în activitatea comercială, inclusiv în mediul ordine, inclusiv prin intermediul website www.fcuniversitatea.ro sau orice alt website, a produselor şi serviciilor care poartă denumirea Universitatea Craiova, până la pronunţarea unei hotărâri definitive de fond, în ds. 31006/3/2018 conexat la ds. nr. 43926/3/2018”.

CS Universitatea Craiova susţine că palmaresul istoric al echipei Universitatea Craiova i-a aparţinut întotdeauna şi a deschis o acţiune în instanţă pentru a certifica faptul că acesta nu a fost cedat niciodată către FC Universitatea Craiova.

Tribunalul Dolj a decis ca nefondată cererea celor de la CS Universitatea și, în consecință, palmaresul va rămâne la FC Universitatea Craiova.

Prin Decizia 364/18.06.2018, Curtea de Apel Timişoara respinge apelul declarat de Club Sportiv Universitatea Craiova împotriva sentinței Tribunalului Dolj prin care s-a statuat că nu există nicio dovadă că palmaresul echipei Fotbal Club Universitatea Craiova ar fi fost transmis pe cale legală sau convențională către reclamanta CS U Craiova.