DROBETA TURNU SEVERIN / AU FOST DEPUSE PRIMELE CERERI DE FINANŢARE A PROIECTELOR MUNICIPALITĂŢII ÎN CADRUL PNRR

Zilele acestea au fost depuse  primele cereri de finanţare în cadrul PNRR, pentru reabilitatea Liceului Economic “Teodor Costescu” şi grădiniţele 7 şi  20 din municipiul Drobeta Turnu Severin. Prin cererile depuse municipalitatea solicit 3,5 milioane de euro pentru reabilitatrea clădirilor, pentru schimbarea în totalitate a reţelelor electrice şi sanitare. Edilul precizează că odată cu efectuarea acestor lucrări se va obţine şi autoruzaţia ISU pentru incendii.

Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta turnu Severin, declara :  “ Am depus primele cereri de finanțare în cadrul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență). Vorbim despre solicitări pe care le-am depus pentru reabilitarea a trei unități de învățământ de pe raza municipiului Drobeta – Turnu Severin: Liceul Economic „Teodor Costescu” și Grădinițele 7 și 20.

Am solicitat, pentru aceste trei unități de învățământ, suma de aproximativ 3 milioane jumătate de euro, bani cu care clădirile vor fi reabilitate în totalitate. Se vor efectua lucrări de modernizare atât în interior, cât și în exterior, se vor schimba rețelele termice, sanitare și circuitele electrice, în felul acesta, mărind eficiența energetică a acestor unități de învățământ. Un aspect important este faptul că, odată cu efectuarea lucrărilor, vom obține și autorizația ISU pentru incendiu, atât de necesară pentru siguranța copiilor noștri.

Acestea sunt primele cereri depuse pe PNRR, însă avem în pregătire mult mai multe astfel de solicitări de finanțare pentru diferite domenii de activitate. Cu siguranță, vom reuși să atragem aceste fonduri către comunitate, așa cum am făcut și în perioada 2014 – 2021. Am demonstrat că fondurile europene reprezintă cheia sigură de dezvoltare și modernizare a unei comunități.”