DROBETA TURNU SEVERIN/IGIENIZARE ÎN ZONA GRECESCU
În cursul zilei de astăzi, au început lucrările de igienizare a spațiilor adiacente secțiilor externe ale Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin.

Angajații Direcției Administrative a unității medicale derulează această activitate, iar în cursul acestei zile au făcut curățenie în curtea în care se află secțiile Boli Infecțioase și Dermatologie. Lor li s-au alăturat oameni de bine care au vrut să sprijine acțiunea și sub coordonarea directorului Direcției Administrative a Spitalului Județean, Ion Mihart, au fost tăiați arbuștii uscați, au fost îndepărtate resturile vegetale.
Deși zona nu este destinată accesului pietonilor, sunt necesare astfel de intervenții la început de primăvară, pentru a oferi o imagine plăcută trecătorilor, întrucât se află în imediata apropiere a Bulevardului Carol, lângă Biserica Grecescu.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Ionică Negru, a supravegheat acțiunea de igienizare și se va ocupa ca ea să continue și în alte zone din municipiul Drobeta Turnu Severin, aflate în administrarea Consiliului Județean Mehedinți.
Modificări în programul zborurilor Wizz Air de la Craiova, începând din octombrie
Primăria Drobeta Turnu Severin continuă să repare mobilierul stradal
DROBETA TURNU SEVERIN / O nouă ediţie a memorialului “DAN CĂTĂLIN PUICEA” şi peste 600 de participanţi la CROSUL SEVERINULUI
Passaris, dus de urgență la spital !!!
Încă trei şcoli din Drobeta Turnu Severin intră în proces de modernizare 