LOCUITORII DIN PUNGHINA SI DRINCEA CIRCULĂ PENTRU PRIMA DATĂ PE TROTUARE
Lucrările pe lotul 2 al proiectului care vizează reabilitarea/modernizarea a 112 km drumuri județene au o componentă importantă pentru siguranța pietonilor. Astfel, în localitățile Punghina, Drincea și Oprișor, aflate de-a lungul DJ 563, int. cu DN 56A – Punghina – Oprișor – int.cu DJ 561A, în lungime de 16 km, oamenii vor circula pentru prima dată, în condiții de siguranță, pe trotuare amenajate în cadrul proiectului cu fonduri europene, derulat de Consiliul Județean Mehedinți.

“S-au finalizat trotuarele în localitatea Drincea, în două zile se vor finaliza cele din Punghina, urmând să se realizeze trotuarele și în Oprișor în perioada imediat următoare.Tot în această perioadă se taluzează terasamentele de-a lungul drumului.Aceste lucrări au fost precedate de așternerea celui de-al doilea strat de asfalt pe toată lungimea lotului.Continuăm implementarea proiectelor pentru modernizarea infrastructurii rutiere în județul Mehedinți!”, a arătat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
ÎN CURÂND SE VOR REALIZA TROTUARE ȘI ÎN OPRIȘOR !!!
Primarul Severinului, întâlnire cu locuitorii din Walter Mărăcineanu, un cartier în plină dezvoltare
Seniorii severineni, sărbătoriţi la 50 de ani de căsnicie
Parcurile centrale, din Drobeta Turnu Severin, modernizate complet
O nouă școală de poliție de frontieră, deschisă la Drobeta-Turnu Severin
Modificări în programul zborurilor Wizz Air de la Craiova, începând din octombrie 