NICOLO NAPOLI şi-a demonstrat încă odată profesionalismul. FC UNIVERSITATEA CRAIOVA 1948 a câştigat în faţa “BĂTRÂNEI DOAMNE” şi rămâne matematic în Liga I a.

FC Universitatea Craiova,  a primit aseară vizita celor de la UTA, într-un meci care a contat pentru runda a 7-a din play-out.

Tenhnicianul  ŞTIINŢEI a început partida cu următorul 11 : Popa , Negru, Kovacic, Paramatti, Huyghebaert,  Asamoah, Achim, Baeten, Bauza, Van Durmen, Compagno. Napoli i-a mai avut pe bancă pe : Mogoşanu, Buşu, Pop, Albu, Marquet, Ondaan, Sidibe, Bălan, Albu.


Ionuţ Badea, i-a trimis în teren pe : Fl. Iacob, Vukcevic, Benga, Medimorec, Sliakov, Vorobjovas, Batha, Ubbink, Miculescu, Laukzemis, Otele.
“Bătrâna Doamnă”   i-a lăsat pe bancă pe : Balauru, Patlagica, Dima, Isac, Baravykas, Dangubic, Hrezdac, F. Matei, Pop.

Primul minut vine cu o gafă în apărare comisă de Batha şi cu accidentarea lui Iacob, care a fost înlocuit cu Balauru. Astfel, Batha pasează greşit, însă Iacob iese bine și degajează din fața lui Compagno, se accidentează însă şi este înlocuit în minutul 4. Echipa antrenată de Nicolo Napoli are o nouă ocazie în minutul 14. Gazdele execută un corner, Asamoah reia pe spațiul porții, dar Balauru salvează în ultimul moment o minge care vine la firul ierbii. În minutul 22, e rândul UTA-ei să fie periculoasă. Ubbink îi trimite lui Otele, nigerianul scapă singur cu portarul Robert Popa, care intervine foarte bine și respinge. Cinci minute mai târziu, Vukcevic intră în careu dinspre dreapta, centrează pentru Otele, dar acesta din urmă lovește slab cu capul. În minutul 33, acelaşi Otele scapă singur cu Robert Popa, dar portarul de 19 ani al oltenilor intervine foarte bine şi respinge. Arădenii au o nouă ocazie în minutul 45+3, când Ubbink șutează din voleu, Popa respinge în bară, apoi parează din nou șutul căpitanului UTA – ei.

Repriza a 2 a începe cum nu se poate mai bine pentru UNIVERSITATEA CRAIOVA. Juveţii au o ocazie în minutul 46, când Compagno trage din voleu pe centrul porții lui Dragoş Balauru. Trei minute mai târziu, în minutul 49 ŞTIINŢA reuşeşte să înscrie. Baeten execută lovitura liberă, iar Kovacic, care era nemarcat, reia în stânga lui Balauru.

În minutul 61, arădenii ar fi putut egala prin David Miculescu, care ratează nepermis de la câţiva metri de poarta adversă, trimiţând peste poartă.

În min.84, debutantul Rareș Mihai Pop se află şi el la un pas de egalare, dar trimite din voleu peste poarta lui Popa. În minutul 86, Otele scapă singur şi se apropie periculos de poarta ŞTINŢEI, dar Popa iese și respinge.

Brigada de arbitri : Costreie Sorin (Buftea) / A1: Urzică Vladimir (Piatra Neamţ), A2: Bobe Ionuţ Marius (Bucureşti)

FCU Craiova ocupă locul 10, cu 31 de puncte şi matematic  rămâne în Liga I a.