Parcarea pe prima bandă, un moft ?!?! Filiaşiul blocat de parcările neregulamentare pe prima bandă a DN 6
Codul rutier prevede ca vehiculele să fie conduse pe partea din dreapta a drumului, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea regulilor rutiere. De asemenea, când circulaţia se desfăşoară pe două sau mai multe benzi de mers, acestea se folosesc de către şoferi în funcţie de intensitatea traficului şi viteza de deplasare, având obligaţia de a reveni pe prima bandă, dacă aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane.
La Filiaşi, însă, parcarea neregulamentară pe prima bandă a devenit un sport intens practicat. Motivul, cel puţin unul des invocat, ar fi lipsa locurilor de parcare. Multiple sesizări cu privire la această situaţie ajung şi pe adresa redacţiei noastre, oamenii dorindu-şi o soluţionare care să ne aducă cât mai aproape de respectarea Codului Rutier.
Acest mod de a parca conduce, de multe ori, la blocarea benzii destinate virajului la dreapta, lucru care se întâmplă chiar şi în cazul existenţei unui semafor. De aceea, şoferii care vor să facă la dreapta, vin pe banda a doua, care este destinată doar mersului înainte. Situaţiei i se adaugă obstrucţionarea vizibilitităţii, cu risc ridicat de accidente, plusată de claxoanele celorlalţi participanţi la trafic, lipsiţi de bun simţ şi de înţelegere. Acesta este tabloul zilnic al traficului filişean, care se desfăşoare pe multe străzi secundare, dar şi principale. Astfel, criza locurilor de parcare face ravagii, transformând întregul oraş într-o imensă parcare.
Prin urmare, din cauza deficitului major al locurilor de parcare cu care se confruntă, proprietarii de autovehicule parchează, în locuri nepermise, luând cu asalt, mai ales, prima bandă de circulație a DN 6.
Pentru a eradica acest fenomen, Poliţia trebuie să se implice mai mult. Însă cu doar 6 lucrători la Serviciul Rutier al Poliţiei Oraşului Filiaşi care lucrează în ture, este puţin probabil. Traficul pe DN 6 ar trebui să se desfășoare în condiții de siguranță, atât pentru cei aflaţi la volan, cât şi pentru pietoni.
Primăria Filiaşi ne-a comunicat, că proiectele cu privire la crearea unor locuri de parcare noi sunt în plină desfăşurare, dar că, de multe ori, există situaţii în care, deşi au posibilitatea de a parca legal, şoferii au o apetenţă aparte de a parca pe prima bandă. În concluzie, bunul simţ ar trebui să reprezinte un ingredient esenţial pentru ca reţeta parcărilor regulamentare să fie una completă şi funcţională, alături de interesul manifestat de autorităţi.

” Sunt situații în care conducătorii auto, deși au posibilitatea să parcheze autoturismul în apropierea locului unde au nevoie să ajungă, preferă tot prima bandă de pe carosabil. Cât privește demersul autorităţii locale de a crea noi locuri de parcare, vă rugăm să luați în considerare proiectele noastre de construire a multor locuri de parcare, identificarea de noi locuri de parcare și realizarea lor acolo unde este spațiu.”, ne-a comunicat Primăria Filiaşi.
Altex continuă expansiunea în România și marchează deschiderea unui nou magazin în Drobeta Turnu Severin
𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐚̆
Flori şi recomandări , oferite de politiştii doljeni, doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic, cu ocazia zilei de 1 Martie
𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐂𝐫𝐚𝐢𝐨𝐯𝐚 – 𝐃𝐫𝐨𝐛𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮 𝐒𝐞𝐯𝐞𝐫𝐢𝐧 – 𝐋𝐮𝐠𝐨𝐣 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢
MEHEDINŢI / Începe asfaltarea pe DJ 606D, între BLIDARU şi COLAREŢ 