PREŞEDINTELE CJ MEHEDINŢI ANUNŢĂ ACCELERAREA PROIECTULUI AUTOSTRĂZII FILIAŞI – DROBETA TURNU SEVERIN
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a avut o întâlnire de lucru la Consiliul Județean Mehedinți, cu reprezentanții firmei care se ocupă de întocmirea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Filiași – Drobeta Turnu Severin, un obiectiv de infrastructură mare, deosebit de important pentru județul nostru.
Deși această etapă este într-o oarecare întârziere, s-a stabilit traseul drumului de mare viteză care va avea 82 de kilometri, iar la momentul licitației pentru proiectare și execuție, traseul va fi împărțit pe trei loturi.

“ I-am asigurat pe reprezentanții firmei de toată disponibilitatea mea pentru a sprijini pentru a depăși eventualele sincope care pot apărea pe parcursul acestei ultime etape în elaborarea studiului de fezabilitate.Îmi doresc să avem documentația întocmită în scurt timp, astfel încât, să putem merge mai departe cu identificarea surselor de finanțare pentru proiectare și execuție. Nu ne permitem niciun moment de întârziere, iar acest mesaj l-am transmis în cadrul discuțiilor de astăzi! La întâlnirea de astăzi au participat reprezentanții Consiliului Județean Mehedinți și parlamentarii PSD, Liviu Mazilu, Oana Buzatu și Alin Chirilă. Cred în acest proiect demarat de președintele PSD, Sorin Grindeanu, în funcția de ministru al Transporturilor !”, a precizat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Autostrada Filiași – Drobeta Turnu Severin va face legătura cu Filiași-Craiova si Drobeta Turnu Severin Lugoj. De asemenea din Filiași va exista un drum expres la Târgu Jiu. Practic toată Oltenia va fi conectată la drumul expres spre București si Litoral si apoi de la Lugoj la autostrăzile din Banat si Transilvania. In plus si Caras Severinul va fi conectat astfel la Capitală, Litoral si autostrăzile din Transilvania.
Modificări în programul zborurilor Wizz Air de la Craiova, începând din octombrie
Primăria Drobeta Turnu Severin continuă să repare mobilierul stradal
DROBETA TURNU SEVERIN / O nouă ediţie a memorialului “DAN CĂTĂLIN PUICEA” şi peste 600 de participanţi la CROSUL SEVERINULUI
Passaris, dus de urgență la spital !!!
Încă trei şcoli din Drobeta Turnu Severin intră în proces de modernizare 