PRIMĂRIA SEVERINEANĂ REIA TRATAMENTELE PENTRU COMBATEREA INSECTELOR DĂUNĂTOARE
Primăria din Severin anunţă că începând de luni, 10 iulie, reia acțiunile de combatere a insectelor dăunătoare, prin pulverizare aeriană, pe toată suprafața municipiului.
Vor fi folosite substanțe biocide atât pentru combaterea insectelor ce creează disconfort oamenilor, cât și pentru distrugerea celor care afectează vegetația : țânțari, muște, căpușe, omizi, păianjeni ori gândaci.
Se va acționa timp de 7 zile, doar în condiții meteorologice favorabile : fără precipitații și fără intensificări ale vântului.
Produsele aplicate sunt prietenoase cu mediul. Apicultorii din municipiu și zonele învecinate acestuia au fost înștiințați să țină albinele în stupi până la încheierea pulverizărilor.
Modificări în programul zborurilor Wizz Air de la Craiova, începând din octombrie
Primăria Drobeta Turnu Severin continuă să repare mobilierul stradal
DROBETA TURNU SEVERIN / O nouă ediţie a memorialului “DAN CĂTĂLIN PUICEA” şi peste 600 de participanţi la CROSUL SEVERINULUI
Passaris, dus de urgență la spital !!!
Încă trei şcoli din Drobeta Turnu Severin intră în proces de modernizare 