SEVERIN / ANIVERSARE LA UN SECOL DE VIAȚĂ
Astăzi, 9 iunie, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu a fost alături de doamna Vena Ștefănescu, la împlinirea remarcabilei vârste de 100 de ani, un secol de viață, amintiri și înțelepciune.
„Fiind înconjurată, astăzi, de copii, nepoți și strănepoți este, poate, cea mai frumoasă binecuvântare, iar pentru reprezentanții primăriei, conform acestora „un adevărat privilegiu, să întâlnim un om ce a traversat vremuri și generații, purtând în suflet valori ce ne inspiră și astăzi.”, spune doamna Vena Ștefănescu.

„Îi dorim din inimă, doamnei Ștefănescu, sănătate, liniște și cât mai multe zile senine alături de cei drag i!”, spune primarul Marius Screciu
Mehedinţiul susţine viitorul fotbalului
MEHEDINŢI:SEVERINUL REVINE ÎN LIGA 3, DUPĂ 16 ANI
MEHEDINŢI / Exerciţiu de intervenţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin
MEHEDINŢI/Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Pădurea Crihala din Drobeta Turnu Severin
MEHEDINŢI: PRIMARUL SEVERINULUI A LUAT LA PAS STRĂZILE DIN CARTIERELE SEVERINENE 