SEVERIN / AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE DE MODERNIZARE LA GRĂDINIȚA NR. 20
Grădinița cu program prelungit nr. 20, a intrat într-un amplu proces de modernizare și extindere, finanțat prin fonduri europene.
Grădinița cu program prelungit nr. 20, una dintre cele mai mari unități preșcolare din municipiu, ce găzduiește peste 200 de copii și cadre didactice, a intrat într-un amplu proces de modernizare și extindere, finanțat prin fonduri europene.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 5 milioane de lei, iar termenul estimat pentru încheierea lucrărilor este de doi ani. Proiectul presupune renovări complete, ce includ:
*Montarea de panouri solare și fotovoltaice;
*Achiziționarea unei centrale termice pe gaz și amenajarea camerei tehnice la parterul clădirii;
*Izolarea termică a fațadelor și reabilitarea acoperișului;
*Înlocuirea tâmplăriei vechi cu una performantă din punct de vedere energetic;
*Modernizarea instalațiilor electrice, termice și sanitare;
*Instalarea de corpuri de iluminat LED;
*Conformarea clădirii la cerințele ISU – prin montarea unei instalații de detecție la incendiu, iluminat de siguranță și hidranți interiori și exteriori.
În completarea acestei investiții, Grădinița nr. 20 va beneficia și de dotări moderne, mobilier, echipamente și materiale didactice, printr-un alt proiect finanțat cu 7 milioane de euro, ce vizează dotarea tuturor unităților de învățământ din municipiu.

„Vom continua să atragem fonduri europene, ele fiind o șansă reală pentru modernizarea sistemului educațional și pentru asigurarea unui mediu performant în care copiii noștri să poată crește și învăța!”, comunică Marius Screciu pe pagina sa de facebook.
Modificări în programul zborurilor Wizz Air de la Craiova, începând din octombrie
Primăria Drobeta Turnu Severin continuă să repare mobilierul stradal
DROBETA TURNU SEVERIN / O nouă ediţie a memorialului “DAN CĂTĂLIN PUICEA” şi peste 600 de participanţi la CROSUL SEVERINULUI
Passaris, dus de urgență la spital !!!
Încă trei şcoli din Drobeta Turnu Severin intră în proces de modernizare 