SEVERIN / BAZINUL DE ÎNOT, INAUGURAT DE ZIUA TINERETULUI
Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin a luat parte împreună cu Președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu, la inaugurarea Bazinului de înot, o investiție importantă pentru județul Mehedinți.
Locul unde zeci de mii de severineni au învățat să înoate a fost transformat într-un spațiu modern, cu dotări la standarde europene și poate găzdui competiții atât de nivel național, cât și internațional.
,, Este o realizare de care suntem mândri, ce a fost posibilă cu sprijinul deputaților Daniel Suciu și Alin Chirilă. I-am avut alături la evenimentul de inaugurare pe Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, domnul Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei prim-ministrului Marcel Ciolacu, europarlamentarul Claudiu Manda, senatorul Liviu Mazilu și prefectul județului, Alin Isuf, alături de antrenorul federal, Silviu Anastase, care a reprezentat Federația Română de Natație ! ” a declarat Marius Screciu.



Modificări în programul zborurilor Wizz Air de la Craiova, începând din octombrie
Primăria Drobeta Turnu Severin continuă să repare mobilierul stradal
DROBETA TURNU SEVERIN / O nouă ediţie a memorialului “DAN CĂTĂLIN PUICEA” şi peste 600 de participanţi la CROSUL SEVERINULUI
Passaris, dus de urgență la spital !!!
Încă trei şcoli din Drobeta Turnu Severin intră în proces de modernizare 