VIDEO / Un medic ATI din cadrul spitalului de la Târgu Cărbunești s-a urcat băut la volan și s-a răsturnat cu mașina
În această dimineaţă, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi au fost sesizați cu privire la…
În această dimineaţă, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi au fost sesizați cu privire la…
Primăria Drobeta-Turnu Severin îi anunță pe participanții la trafic că, în data de 26 iulie,…
Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin anunţă faptul că, începând cu data de 19.07.2022, se vor…
Operatorul din industria ospitalității Accor a semnat un nou acord de franciză pentru deschiderea unui…
Primăria severineană a finalizat în cartierul Banoviţa un complex sportive modern. Investiţia se ridică la…
Primarul Marius Screciu, vine cu o veste bună pentru comunitate. În perioada ce va urma,…
Vara este sezonul apariției insectelor dăunătoare. Pentru a veni în sprijinul populației, la fel ca…
Primăria Drobeta-Turnu Severin declară război insectelor. În perioada 14 – 21 iunie, în municipiul Drobeta…
Severinenii pot depune documentele necesare pentru a primi loc de parcare de reședință. În perioada…
Ziua Internațională a Copilului va fi sărbătorită şi de către Primăria și Consiliul Local al…