Ceremonie de Ziua Drapelului Naţional, la Severin
O ceremonie publică a fost organizată de Ziua Drapelului Naţional, la Severin, în piaţeta, din faţa Palatului Administrativ. În momentul de înălţare a Drapelului Naţional al României, Tricolorul a fost binecuvântat de un preot militar.
La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi veterani de război.
“Arborarea drapelului României aduce cu sine un sentiment de siguranță și apartenență la valorile naţionale și este o sursă inestimabilă de unitate şi mândrie faţă de neam şi ţară.”, spune Primarul Marius Screciu.
Mehedinţiul susţine viitorul fotbalului
MEHEDINŢI:SEVERINUL REVINE ÎN LIGA 3, DUPĂ 16 ANI
MEHEDINŢI / Exerciţiu de intervenţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin
MEHEDINŢI/Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Pădurea Crihala din Drobeta Turnu Severin
MEHEDINŢI: PRIMARUL SEVERINULUI A LUAT LA PAS STRĂZILE DIN CARTIERELE SEVERINENE 