Dosar penal la ISJ Olt

Concursul pentru posturile vacante de director din unitățile de învățământ din Olt s-a lăsat în acest an cu scandal. Ministerul Educației – Direcția Generală Juridică și Control i-a sesizat pe procurorii olteni privind neregulile de la concursul cu pricina organizat de ISJ Olt, în primăvara acestui an.

Potrivit gazetaoltului.ro pe 21 iulie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a înregistrat sesizarea Ministerului Educație, având ca obiect comiterea unor presupuse fapte de natură penală cu ocazia desfășurării, la nivelul ISJ Olt, a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ, sesiunea ianuarie-aprilie 2022.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în dosarul penal se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Scandalul a pornit după ce mai mulți candidați au sesizat Corpul de Control al ministrului Educației privind nereguli la proba scrisă. Mai mulți candidați ar fi avut notele umflate chiar și cu câteva puncte, deși din numărarea grilelor punctajul ar fi mult mai mic.