DROBETA TURNU SEVERIN / AU SOSIT PRIMELE AUTOBUZE ELECTRICE

Severinul are, de astăzi, primele două autobuze electrice din cele nouă care urmează să ne fie livrate și pe care le-am achiziționat cu bani europeni și guvernamentali în valoare de peste 22.000.000 de lei.

Am parcurs un traseu de testare cu primul autobuz 100% electric. Severinenii, și nu numai, se vor bucura de acum înainte de condiții moderne de călătorie, iar în oraș vom reduce astfel poluarea, aceste vehicule neavând emisii de gaze cu efect de seră.”, precizează primarul Marius Screciu.

Noile autobuze electrice sunt fabricate în Cehia, au o lungime de 12 metri, iar din punct de vedere tehnic dispun de :

  • internet gratuit (Wi-Fi);
  • sistem de supraveghere video;
  • sistem modern de validare a biletelor de transport;
  • locuri și rampă pentru persoanele cu dizabilități.

Autobuzele au o autonomie de până la 200 de kilometri, iar în acest sens, am montat în zona autogării, trei stații de încărcare lentă și încă o stație de încărcare rapidă în zona Pădurii Crihala. Autobuzele electrice vor ieși pe traseu imediat după parcurgerea perioadelor de testare și de înmatriculare, urmând ca din această vară să depunem un nou proiect pentru achiziționarea altor șase autobuze electrice. Achiziționarea autobuzelor electrice face parte din strategia municipalității pentru implementarea unor alternative de transport modern.”, declară edilul Marius Screciu.