Drobeta Turnu Severin/ CEA MAI MARE PARCARE DIN MUNICIPIU, LA FINAL
Au fost încheiate lucrările la cea mai mare parcare din municipiu, amenajată în zona străzilor Cicero, Gheorghe Anghel, Mihail Kogălniceanu și C. D. Ionescu.
Parcarea se întinde pe o suprafață de peste 25.000 de metri pătrați şi va deservi blocurile V4A, V5A-V6 și V11-V14-V13-V16. Severinenii care locuiesc aici vor avea posibilitatea să închirieze un loc de parcare imediat ce vom trasa marcajele pe partea carosabilă.
În același timp, se lucrează și la amenajarea zonei verzi, astfel că, la patru luni de la începerea lucrărilor, un spațiu degradat a fost transformat, într-o zonă curată și modernă, care cuprinde:
– 365 locuri de parcare;
– 13.184 mp zonă carosabilă;
– 3.559 mp zonă pietonală;
– 9.052 mp zonă de spații verzi;
– 2 locuri de joacă.

Pentru acest obiectiv primăria a asigurat finanțarea lucrărilor cu fonduri de la bugetul local în valoare de aproape 6 milioane de lei.
În perioada următoare vor începe lucrările la o nouă parcare și în cartierul Gura Văii, iar în același timp, se pregătesc noi proiecte de regenerare urbană pentru toate zonele din municipiu care au nevoie de investiții și modernizare.
Altex continuă expansiunea în România și marchează deschiderea unui nou magazin în Drobeta Turnu Severin
𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐚̆
Flori şi recomandări , oferite de politiştii doljeni, doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic, cu ocazia zilei de 1 Martie
𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐂𝐫𝐚𝐢𝐨𝐯𝐚 – 𝐃𝐫𝐨𝐛𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮 𝐒𝐞𝐯𝐞𝐫𝐢𝐧 – 𝐋𝐮𝐠𝐨𝐣 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢
MEHEDINŢI / Începe asfaltarea pe DJ 606D, între BLIDARU şi COLAREŢ 